Iată că după ce cu ani în urmă Părintele Protopop Gheorghe Colţea vorbea ca şi gazdă la un curajos eveniment artistic petrecut la Râşnov, despre Salonul Internaţional de Artă Sacră a sosit timpul să vorbesc şi eu de el.

De fapt nu despre personalitatea Părintelui o să scriu, chiar dacă merită din plin acest lucru, ci despre cartea domniei sale apărută recent la Editura Andreiană din Sibiu: Poteci de lumină, Douăzeci şi una de trepte spre Rai.

Ştiu bine că Dumnezeu lucrează prin oameni şi nu mă miră de loc faptul că bunătatea şi înţelegerea pe care am simţit-o la Părintele Gheorghe Colţea cu ani în urmă devin acum carte de învăţătură prin iubire şi înţelepciune.

Cartea are, o spun dintr-un început, calitatea rară de a fii citită din scoarţă în scoarţă şi la final regreţi că s-a încheiat. Problematica ce se desprinde uşor din titlu este departe de a fii fost epuizată de teologii de prestigiu ai ortodoxiei. Şi era firesc pentru că LUCRAREA în care suntem adunaţi cu toţii este continua şi în desfăşurare permanentă.

Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu , dar şi iubirea necondiţionată de El.

Aceste adevăruri reies din carte şi chiar din viaţa şi destinul Părintelui Colţea. Autorul are o relaţie cu Dumnezeu ancestrală după cum mărturiseşte chiar el la începutul scrierii.

Pare o afirmaţie gratuită, dar descoperi acest adevăr tulburător citind cu atenţie lucrarea Părintelui. Remarcabil mi se pare şi unitate stilistică a mărturisirilor. Iar dezvăluirea treptelor se face cu smerenie şi fără ostentaţia aroganţei „atoateştiutorului”.

Mai mult decât atât evocarea părinţiilor săi este fascinantă.

Ei bine copilăria autorului a fost o prevestire a Raiului, chiar dacă:

”Am plâns că am fost sărac, am fost trist…”

Dar mai ales pentru că:

“Mi-am ascuns tâmpla în vesta sărăcăcioasă a mamei ale cărei mâini de ţărancă mun