Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie între membrii clanului Stănescu după un accident ciudat

Publicat in Flacara Iasului, luni 17 iunie 2013 ·

În noaptea de sâmbătă spre duminică, cinci persoane au ajuns la spital după un accident.

Evenimentul nu s-a petrecut pe un drum public, fapt pentru care poliţiştii nu au putut încadra fapta ca şi accident rutier. Totul s-ar fi petrecut pe un imaş din apropierea localităţii, după accident situaţia degenerând într-un scandal. Potrivit primelor informaţii, toţi cei implicaţi în accident sunt membri ai clanului Stănescu. Cazul s-a petrecut la puţin timp după miezul nopţii când Vasilică Stănescu, şoferul unui autoturism Volkswagen Passat, ar fi lovit cu maşina cinci persoane, două femei şi trei bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 şi 56 de ani (Lenuţa, Tasia, Guţă, Mihalache, Ferdinand, toţi din clanul Stănescu). La scurt timp după producerea accidentului, mai multe persoane s-au adunat iscându-se un conflict care, potrivit unor surse, ar fi degenerat în agresiuni fizice, o parte dintre rănile provocate victimelor fiind cauzate de cuţite sau săbii. Una dintre victime, un bărbat de 56 de ani, a ajuns la spital cu o plagă tăiată la nivelul antebraţului.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri care nu au putut încadra fapta ca accident rutier. În zonă şi-au făcut apariţia şi poliţiştii de la Secţia 2 Ciurea, împreună cu echipajele SMURD, care au transportat cele cinci victime la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iaşi.

Oamenii legii urmează să facă lumină asupra acestui caz. Deocamdată nu se cunoaşte dacă conducătorul auto ar fi lovit intenţionat cele cinci persoane. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, cinci persoane au ajuns la spital după un accident.

Evenimentul nu s-a petrecut pe un drum public, fapt pentru care poliţiştii nu au putut încadra fapta ca şi accident rutier. Totul s-ar fi petrecut pe un imaş din apropierea localităţii, d

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°