Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele BERD, în vizită în România. Află de ce

Publicat in Ziua Constanta, luni 17 iunie 2013 ·

Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, se va află în România, luni şi marţi, pentru întrevederi cu înalţi oficiali, parteneri de afaceri şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Conform unui comunicat al BERD, presedintele Chakrabarti se va intalni cu presedintele Romaniei, Traian Basescu, si cu premierul Victor Ponta, precum si cu ministrul de Finante, Daniel Chitoiu, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici si cu guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu.

De asemenea, seful BERD se va intalni cu inalti oficiali din sectoarele industrial si financiar din Romania si cu reprezentanti ai societatii civile si va tine un discurs la Academia de Studii Economice din Bucuresti.

"BERD este un partener puternic si de incredere pentru Romania. Tara da semne clare de redresare economica dupa ani extremi de grei, iar BERD isi mentine angajamentul de a sustine eforturile Romaniei de a reveni la o crestere economica sustenabila in viitor", a declarat presedintele BERD, inaintea vizitei sale in Romania.

BERD, impreuna cu Banca Mondiala si Banca Europeana de Investitii, deruleaza un program de investitii de 30 miliarde euro pe o perioada de doi ani, pentru a sprijini redresarea economica in Europa Centrala si de Sud-Est.

Contributia BERD de 4 miliarde euro va fi dedicata in mare parte Europei de Sud-Est, inclusiv Romaniei, unde BERD a angajat peste 600 milioane euro in 2012.

Sursa: Hotnews.ro Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Sir Suma Chakrabarti, se va află în România, luni şi marţi, pentru întrevederi cu înalţi oficiali, parteneri de afaceri şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Conform unui comunicat al BERD, presedintele Chakrabarti se va intalni cu presedintele Romaniei, Traian Basescu, si cu premierul Victor Ponta, precum s

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum o ora
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum o ora
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 38 minute
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

G7, avertisment dur: Sprijinul acordat de China Rusiei „permite" războiul acesteia în Ucraina

Mediafax acum o ora
Avertismentul dur, lansat la finalul summit-ului anual al Grupului celor Şapte (G7) din Italia, vine în contextul în care Statele Unite îşi intensifică eforturile diplomatice pentru a convinge Europa să adopte o poziţie mai dură faţă de China în leg

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°