Dosarul întocmit de anchetatori în cazul judecătoarei Floriţă Boloş, de la Ineu, arestată pentru 29 de zile, pentru luare de mită, cuprinde informaţii şi despre un alt judecător. Acesta lucrează, la fel ca şi Floriţă Boloş, tot la Judecătoria Ineu, fiind catalogat de către arestată, în cursul unor convorbiri cu investigatorii sub acoperire, ca fiind „mult mai flămând”. Informaţia apare în Încheierea nr.3PI/CC – dată după şedinţa Camerei de Consiliu, în urma căreia s-a hotărât arestarea judecătoarei. Tot aici se arată că Floriţă Boloş avea o părere cum nu se poate mai proastă cu privire la preşedinta judecătoriei şi unul dintre colegi, care preferau să respecte legea, atunci când aveau în faţă un dosar.
Pentru a se asigura că lucrurile urmau să decurgă bine în cauzele în care apăreau clienţii ei, în realitate investigatori sub acoperire, Floriţă Boloş le-a cerut la un moment dat să ducă noi documente. Asta, pentru a nu trezi suspiciunile preşedintei instanţei sau altui judecător care ar putea primi dosarul. „În cadrul discuţiilor purtate în data de 24.04.2013 la domiciliul inculpatei B. F., aceasta i-a comunicat investigatorului sub acoperire că, pe lângă certificatele fiscale, este necesar ca actele să fie completate şi cu certificate de carte funciară, din care să rezulte dacă suprafeţele de teren în litigiu sunt sau nu intabulate. Judecătoarea B. F. a explicat investigatorului că aceste acte suplimentare sunt necesare în eventualitatea în care dosarele ar fi repartizate de sistemul informatic preşedintei judecătoriei sau colegului care urma a fi transferat de la data de 1 mai 2013”, se arată în încheiere.
„Preşedinta judecătoriei îi o nebună”
Anchetatorii mai spun că, în cadrul aceleaşi întâlniri, li s-au explicat de ce sunt necesare aceste măsuri de precauţie. „Inculpata B. F. a ţinut să explice că toate aceste precauţii sunt necesar