Preşedintele Traian Băsescu a declarat, despre ambasadorii propuşi de MAE pentru Washington şi Moscova, Iulian Buga şi, respectiv, Vasile Soare, că Preşedinţia a discutat şi convenit cu ministerul asumarea şi trimiterea acestora la posturi înainte de declanşarea procedurii.
"Ca să ne înţelegem foarte bine. Să nu credeţi că aceste nominalizări se trimit înainte de a fi discutate. Deci le-am discutat înainte şi am stabilit că declanşăm procedura. Deci Ministerul de Externe a transmis nominalizările pe care le-am convenit şi au plecat pe circuit. Ca să nu ne mai imaginăm aşa, ia uite, cum trimite o instituţie, să vezi cum cealaltă îi întoarce şi... Nu. Sunt convenite, ni-i asumăm şi cel care l-a propus, şi cel care îl va semna", a afirmat Băsescu, în conferinţă de presă.
El a mai spus că MAE a trimis Preşedinţiei recent nominalizări nu numai pentru cele două capitale importante, fiind vorba de circa 16 propuneri pentru posturi vacante de ambasadori.
Comisiile de politică externă ale Parlamentului se vor reuni, marţi dimineaţă, pentru a analiza propunerile Ministerului de Externe privind acreditarea de ambasadori în Federaţia Rusă, Israel, Muntenegru, Liban şi Uruguay.
Potrivit Camerei Deputaţilor, pentru a fi ambasador în Rusia este propus Vasile Soare, nominalizarea pentru Israel fiind Andreea Păstârnac.
Diplomatul de carieră Iulian Buga, fost ambasador al României în Irlanda, este propunerea înaintată de Ministerul Afacerilor Externe preşedintelui Traian Băsescu pentru funcţia de ambasador al României în SUA, au declarat duminică pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Diplomatul de carieră Vasile Soare, fost ambasador al României în Kazahstan, este propunerea înaintată de Ministerul Afacerilor Externe preşedintelui Traian Băsescu pentru funcţia de ambasador al României în Rusia, iar Andreea Păstârnac pentru Israel, au declarat anteri