Vara numărul incidentelor care se petrec la scăldat este în creştere. Fie că e vorba de o baie în cine ştie ce gârlă, lac, râulet sau chiar râu mai mare, piscina de la ştrand sau cea de-acasă, copiii trebuie ţinuţi tot timpul sub supraveghere.
Nu numai piscinele mari sunt periculoase, ci şi cele gonflabile. Părinţii tind să nu fie atenţi, nici măcar pe jumătate, la copiii lor atunci când se află pe lângă o piscină gonflabilă - ele nu sunt foarte înalte şi gândesc că micuţii nu au cum să păţească ceva. De fapt sunt suficiente câteva momente de neatenţie pentru ca un copil să se înece, mai ales din cauza faptului că, atunci când sunt mici, capul le este mult mai greu decât restul corpului, fiindu-le mai greu să şi-l ridice la suprafaţă.
Sfaturi care vă ajută să preveniţi incidentele care s-ar putea petrece la scăldat
Indiferent unde vă aflaţi, la mare, la ştrand, la piscina proprie, nu vă lăsaţi copilul singur lângă apă. Cateva clipe de neatenţie pot fi fatale. Nu va bazaţi pe faptul că ştie să înoate. Nu vă bazaţi pe colaci sau alte dispozitive gonflabile. Se pot dezumfla, sparge sau aluneca de pe corpul copilului.
Copiii trebuie să ştie că nu au voie să alerge pe lângă piscină, să nu-i împingă pe ceilalţi în apă şi mai ales să strige după „Ajutor" NUMAI dacă e cazul. Aceste reguli se aplică şi în cazul în care aveţi piscină acasă şi cei mici au musafiri.
Este foarte important să ştiţi câteva tehnici de resuscitare ca să fiţi pregătiţi în cazul în care se petrece un eveniment neplăcut. Luaţi legătura cu cei de la Crucea Roşie România pentru a afla cum puteţi face cursuri de prim ajutor.
Când vă aflaţi la mare trebuie să aveţi grijă să:
- înotaţi paralel cu malul, nu foarte departe de acesta;
- nu adormiţi în bărci sau pe saltelele pneumatic - curenţii vă pot purta departe de mal;
- intraţi în apă mai întâi cu picioarel