Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu la Pro TV: Dacă o bancă mi-ar da bani să cumpăr teren agricol, aş lua. Mi-ar plăcea să am o fermă de 250 de hectare

Publicat in Ziarul Financiar, luni 17 iunie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu sus­ţi­ne că nu este atât de pesimist în privinţa situaţiei economiei româneşti şi că nu se teme în ceea ce priveşte o scăpare de sub control a cursului valutar. În această ultimă privinţă, lucrurile vor reveni la normal după evoluţiile din ultimele două săptămâni, când s-au înregistrat ieşiri puternice de capital şi în alte ţări din regiune precum Polonia, susţine şeful statului.

Preşedintele a fost ieri invitatul ultimei ediţii din acest sezon a emisiunii „După 20 de ani“, difuzată de Pro TV.

Leul a traversat în ultimele săptămâni o perioadă agitată marcată de presiunea vânzărilor de titluri de stat deţinute de străini ca urmare a situaţiei din Japonia şi SUA unde administraţia dă semne că va pune capăt programului de „ajustare cantitativă“ (tipărire de monedă) care a însoţit ultimii ani de criză. Leul s-a depreciat la peste 4,5 lei/euro, iar analiştii consideră că riscurile de depreciere persistă, iar volatilitatea va fi mai mare în lunile ce vin, chiar şi în cazul unei situaţii politice interne stabile. BNR are un spaţiu limitat pentru a interveni în sprijinul leului.

Preşedintele a observat, în cadrul interviului de la Pro TV că situaţia nu este proprie doar României: „Nu. După părerea mea, a fost o ieşire de capital destul de puternică din România, şi nu numai din România, şi din Polonia, şi din Ungaria, şi din Cehia. De altfel, dacă v-aţi uita, şi CDS-ul (credit default swap – n.n.) s-a depreciat în ultima săptămână. Şi nu numai pentru România, ci şi pentru toate ţările din regiune. E de văzut. Cred că lucrurile vor reveni la normal“.

„Vă rog să urmăriţi două lucruri: când cursul se depreciază, iese la televizor Vasilescu. Când cursul se apreciază, iese la televizor Isărescu. Deci funcţie de cine iese la televizor, trebuie să înţelegem că e bine sau rău“, a mai spus preşedintele.

El crede că bănci

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°