Veniturile bugetarilor vor fi afectate de noua lege a Salarizării. Prin noile prevederi, cuantumul sporurilor, primelor, compensaţiilor şi indemnizaţiilor va fi stabilit astfel încât, împreună cu salariile de bază, să nu depăşească creşterile salariale prevăzute pentru fiecare an în parte prin legile anuale speciale.
Noua Lege a Salarizării prevede ca salariile bugetarilor să fie majorate anual, începând cu 2014, în mod etapizat şi succesiv, dar numai pentru anumiţi funcţionari. Este vorba de cei ale căror salarii de încadrare sunt mai mici decât cele care vor rezulta prin aplicarea noii legi.
Salariile de bază plătite din fonduri publice pentru fiecare clasă de salarizare vor fi determinate ca valori nominale folosind un coeficient I în valoare de 800 lei, corespunzător salariul minim brut pe ţară de la 1 iulie, şi coeficienţii de ierarhizare existenţi, iar diferenţa dintre două clase de salarizare succesive va fi păstrată la 2,5%, titrează Mediafax.
„Începând cu anul 2014 se vor acorda, etapizat, majorări salariale cu încadrare în plafoanele de cheltuieli ale bugetului general consolidat. În situaţia în care, prin utilizarea valorii coeficientului I de 800 lei, va rezulta un salariu de bază mai mic decât salariul de bază actual, se va menţine în plată salariul de bază actual până când majorările succesive acordate vor ajunge la nivelul acestui salariu de bază. În situaţia în care, prin utilizarea valorii coeficientului I de 800 lei, va rezulta un salariu de bază mai mare decât cel deţinut în prezent, se vor acoda majorări salariale anuale succesive astfel încât să se ajungă la nivelul salariului de bază nominal prevăzut de Legea-cadru, modificată", se arată într-un documentde la Guvern, pentru Mediafax.
Sistemul presupune ca majorările salariale să fie acordate numai acelor funcţionari al căror salariu de încadrare este mai mic decât cel ca