Plimbarea fictivă a jucătorilor în această perioadă a devenit probă olimpică în presa natală. Mîncătorii de zvonuri n-au chef să afle ce-i odihna. Basculează rumegușul fotbalistic autohton prin toate bătăturile nedefiniților din liga lui Mitică. Livrează la export, pe sume desprinse din vise colorate, tot ce-a mai mișcat în campionatul intern și scurg către țară mapamondiști fără identitate certă. Circulația brauniană a cramponaților devine astfel halucinantă. Iar când se întâmplă și de-adevăratelea câte un transfer, specialiștii bagă emanații din contră, care de care mai competente.

Raul Rusescu a prins cel mai important transfer al momentului. Steaua a vrut mai mult, dar a luat cât a putut, cât i s-a dat. Până la urmă, dată fiind conjunctura, e bine pentru Steaua. Dar și mai bine poate fi în perspectivă pentru Raul Rusescu. Dincolo de această realitate, convingătoare pentru cei care privesc fotbalul cu mai mult calm, apar speculațiile din rețetarul specificului local. Speculații numai bune pentru antrenamentul vorbei de clacă, dar cam schiloade în argumentație.

Citeam de curând în presa sportivă un articol care avea ca temă explozia cotelor de transfer ale steliștilor, explozii generate de participarea echipei în Europa League. În acel mercurial întocmit de marginali Rusescu era cotat la 4,6 milioane de euro. Realitatea concretă a scăzut prețul fotbalistului cu mai mult de două milioane. Diferența dintre speculație și efectul cash este speculată cu aplomb.

Mihai Stoichiță, mai duios în opiniile sale, afirma că Steaua merita un preț mai bun. Marius Lăcătuș, dimpotrivă, susține că prețul obținut este OK pentru România. Merg pe mâna lui Lăcătuș deoarece mi se pare convingătoare precizarea ”pentru România”. Merg și pe mâna lui Gică Popescu. Cel care susținea că prețurile la care sunt vânduți fotbaliștii din campionatul intern nu r