Am să istorisesc aici o pildă grăitoare despre ce par a fi a numite lucruri la o privire superficială, şi ce sunt în realitate.
Se zice că patru călători orbi umblau prin străvechea Indie pentru a cunoaşte lumea. Mergeau din sat în sat, străbăteau drumurile ţării, discutau cu cei pe care îi întâlneau în cale pentru a învăţa cât mai multe lucruri de la viaţă, prin ochii altora, întrucât ai lor erau uscaţi. Într-o seară ajung obosiţi la un han unde mai odihneau şi alţi călători. Au cerut şi ei găzduire hangiului, acesta fiind bucuros să-i primească sub acoperişul său. Noii sosiţi au intrat în vorbă cu ceilalţi, atmosfera fiind destinsă. Într-un târziu, la han trage un călător cu un elefant. Cere găzduire hangiului atât pentru el, cât şi pentru elefant, lucru acceptat. La un moment dat, unul dintre orbi a spus că el şi tovarăşii lui orbi nu ştiu cum arată un elefant, aşa că-l roagă pe proprietar să-i lase să-l atingă pentru a se lămuri. Proprietarul elefantului acceptă. Ca atare se îndreaptă spre elefant primul orb, care pune mâna pe corpul elefantului. Cel de-al doilea orb pune mâna pe urechile elefantului iar cel de-al treilea pe trompă. În sfârşit vine şi cel de-al patrulea călător orb, care pune mâna pe picioarele elefantului. Ei, acum ştiţi cum arată un elefant?, întreabă hangiul. Desigur, zice primul orb, cel care a pipăit trupul animalului: elefantul e ca un zid aspru de cetate. Ba nu, zice al doilea orb, cel care a pipăit urechile. Elefantul e ca două frunze mari de palmier. Eroare! Elefantul este ca un şarpe uriaş, spune şi al treilea orb, cel ce pipăise trompa. N-aveţi dreptate niciunul! Elefantul este ca patru coloane care susţin ceva greu, zice şi cel de-al patrulea călător orb, care atinsese picioarele elefantului.
De multe ori în viaţa noastră cotidiană, de tot ternă, trecem pe lângă oameni, obiecte şi însuşiri pe care punem repede eticheta
