Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boeing şi Airbus se bat pentru supremaţie la Salonul Aeronautic de la Paris

Publicat in Ora de Iasi, luni 17 iunie 2013 ·

Airbus şi Boeing s-au poziţionat pentru prezentări importante la salonul aeronautic care începe luni la Paris, în lupta aprinsă pentru supremaţia pe piaţa avioanelor comerciale, relatează CNBC.

În cazul Airbus, atenţia se va concentra pe noul avion A350 XWB, care a efectuat vineri primul său zbor test.

Boeing va miza pe anunţarea aşteptată a celei de-a treia versiuni, mai mari, a aeronavei 787 Dreamliner.

Aşa cum se întâmplă de obicei, ambele companii vor încerca să demonstreze că reuşesc să câştige comenzi în detrimentul celeilalte.

Salonul din acest an are loc într-o perioadă în care atât Airbus cât şi Boeing se află în cea mai bună formă financiară. Ambele au profituri şi comenzi în creştere, datorită cererii mondiale pentru avioane cu consum redus de carburant.

Comenzile primite de Boeing şi Airbus se întind în majoritatea cazurilor pe mai mulţi ani, iar în unele cazuri până la sfârşitul deceniului.

Pe lângă creşterea comenzilor, întrebarea este dacă cei doi producători de avioane reuşesc cu succes să îşi mărească şi marrjele de profit şi eficienţa producţiei.

În ultimii Ani, Airbus a reuşit să îşi îmbunătăţească eficienţa liniilor de producţie, în timp ce Boeing a anunţat că trebuie să îşi mărească marjele, iar acest fapt se va întâmpla odată cu creşterea producţiei 787.

Succesul din anii următori va fi determinat, în ambele cazuri, de lansarea şi livrarea unor noi modele de aeronave.

Boeing s-a confruntat cu numeroase întârzieri costisitoare în producţia 787, inclusiv cu consemnarea la sol a aeronavelor din cauza unor incendii la baterii şi se concentrează pe evitarea unor probleme similare cu 737MAX.

Mai mult pe Economica.net

Airbus şi Boeing s-au poziţionat pentru prezentări importante la salonul aeronautic care începe luni la Paris, în lupta aprinsă pentru supremaţia pe piaţa avioanelor comerciale

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR solicită convocarea de urgenţă a Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis: Este un pas crucial pentru restabilirea democraţiei şi a pune capăt actualei crize politice

News.ro acum 27 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus marţi o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025, arătând că scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 23 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 48 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 48 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 39 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°