Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia Porsche-Piech a preluat controlul total la Porsche SE, acţionarul majoritar al Volkswagen

Publicat in Mediafax, luni 17 iunie 2013 ·

Familia Porsche-Piech a redevenit acţionar unic al Porsche Automobil Holding SE, acţionarul majoritar al Volkswagen, prin preluarea participaţiei de 10% deţinută de fondul suveran al Qatarului.

"Toate acţiunile comune ale Porsche SE sunt din nou deţinute de familiile Porsche şi Piech. Astfel ne afirmăm încrederea în viitorul prosper al Porsche SE ca acţionar al Volkswagen AG", a declarat într-un comunicat Wolfgang Porsche, preşedintele board-ului grupului, transmite Bloomberg.

Familia Porsche-Piech şi Qatar Holding au convenit să nu precizeze valoarea tranzacţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Porsche Albrecht Bamler.

La cotaţia bursieră înregistrată luni dimineaţă la Frankfurt, compania germană este evaluată la 18,6 miliarde euro.

Singurul activ al Porsche Automobil Holding SE este participaţia de 50,7% la Volkswagen.

Volkswagen a preluat anul trecut celelalte active ale Porsche SE, inclusiv producătorul de automobile de lux Porsche AG, după o tentativă eşuată de fuziune a celor două companii.

Porsche se confruntă cu mai multe litigii în Germania cu privire la tentativa de preluare a Volkswagen de acum patru ani. Mai mulţi investitori cer despăgubiri în valoare totală de 5,4 miliarde de euro, acuzând holdingul că nu a informat piaţa cu privire la planul de preluare. Porsche a respins acuzaţiile în mai multe rânduri.

Fondul suveran al Qatarului deţine şi 17% din acţiunile Volkswagen şi a anunţat că intenţionează să păstreze pachetul. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum 56 minute
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Un preot din Bacău și un paramedic, trimiși în judecată după ce au amenințat cu moartea un jurnalist / Acesta a scris o știre despre un tânăr, fiul preotului, că a tâlhărit trei persoane

G4Media acum 3 ore
Un preot și un paramedic au fost trimiși în judecată, după ce în urmă cu un an au amenințat cu moartea un redactor al publicațiilor Ziarul Clujean și Info Huedin, anunță Ziarul de Bacău. Dosarul s-a aflat în lucru la polițiștii Secției 8 Poliție Rur

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 22 minute
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

AUR suspendă activitățile de campanie! Participă la lucrări de reconstrucție a caselor afectate de inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis suspendarea tuturor activităților de campanie în perioada următoare, singura activitatea pe care candidații și conducerea AUR urmează să o desfășoare fiind aceea de a veni în sprijinul românilor afectați

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum 38 minute
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°