Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul bulgar Plamen Oreşarski avertizează în privinţa unei noi crize politice

Publicat in Mediafax, luni 17 iunie 2013 ·

Premierul bulgar Plamen Oreşarski, susţinut de socialişti, a avertizat luni faţă de apariţia unui nou impas politic dacă ar demisiona, înaintea unor noi manifestaţii prevăzute în cursul serii.

"O demisie nu va rezolva nimic. Să fim realişti. Vom avea un Cabinet interimar timp de mai multe luni şi noi alegeri care ar crea din nou aceeaşi situaţie politică", a declarat Oreşarski, un economist neafiliat politic învestit în funcţie la sfârşitul lunii mai, într-un interviu acordat postului de televiziune privat bTV.

"Şi, în toată această perioadă, numeroase domenii riscă să intre în colaps", a spus el, menţionând energia şi sistemul de sănătate.

Peste 15.000 de persoane au manifestat duminică, la Sofia, acuzând guvernul de obedienţă în faţa oligarhiei şi cerând demisia lui Oreşarski. Mobilizarea aminteşte de cea din această iarnă, atunci când bulgarii au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de scumpirea electricităţii, sărăcie şi corupţie.

Precedentul Guvern conservator, condus de Boiko Borisov, a demisionat, antrenând organizarea unor alegeri legislative anticipate la 12 mai.

Noi manifestaţii sunt prevăzute în cursul după-amiezii de luni, la Sofia.

Nominalizarea rapidă, vineri, la conducerea Agenţiei Naţionale de Securitate (DANS) a unui tânăr deputat controversat în vârstă de 32 de ani, Delian Peevski, provenit din partidul minorităţii musulmane turce (MDL), a declanşat manifestaţiile.

Delian Peevski, fără experienţă, dar cu legături cu un mare grup de presă şi o bancă, a renunţat între timp la funcţie. La rândul său, Oreşarski a recunoscut că nominalizarea sa a constituit o eroare, însă nu a reuşit să calmeze tensiunile în rândurile societăţii şi clasei politice a celei mai sărace ţări din Uniunea Europeană.

"Eu sunt conştient de faptul că Guvernul a pierdut o parte din legimitatea sa. Dar, în cazul în care demisio

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°