Aderarea la UE va constitui un factor-cheie pentru stabilitatea fiscală, ceea ce va conduce la îmbunătăţirea mediului pentru investitori
Prima provocare de a atrage investiţii străine directe este vitală pentru crearea de noi locuri de muncă, exporturi şi creştere sustenabilă
Croaţiei i-au fost alocate fonduri europene în valoare de 11,7 mld. euro, însă un impact semnificativ asupra economiei va fi resimţit numai pe termen mediu
Croaţia va adera la Uniunea Europeană la data de 1 iulie 2013, într-un moment în care ambele părţi fac eforturi pentru redresarea economiei. Cu toate acestea, raportul special "Croaţia: poveste de succes în pofida contextului dificil?" al Erste Group, publicat astăzi, arată că aderarea la UE este un bun catalizator pentru revigorarea potenţialului de creştere al ţării. "După problemele îndelungate privind creşterea din ultimii ani, aşteptările optimiste privind avantajele aderării la UE nu sunt deloc surprinzătoare. Chiar dacă performanţele obţinute în etapele de extindere precedente par să fie un obiectiv greu de egalat, Croaţia are câteva avantaje competitive, precum poziţia geografică, potenţialul turistic insuficient exploatat, infrastructura rutieră bine dezvoltată şi un sector energetic emergent.
Dacă îşi va utiliza la maximum toate oportunităţile şi va accelera reformele, estimăm că aderarea la UE va impulsiona aceste avantaje pe termen mediu", explică Alen Kovac, economist-şef al Erste Bank Croaţia.
Fluxurile de capital mărite asociate aderării la UE sunt considerate un canal important de stimulare a noilor oportunităţi de creştere prin capital nou, transfer de know-how şi acces la pieţe noi. Investiţiile străine directe intrate în Croaţia în ultimul deceniu au fost substanţiale. Cu toate acestea, Croaţia a rămas în urma ţărilor vecine din Europa Centrală şi de Est (ECE) în ceea ce priveşte struct