Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Povestea avalanşei din 1977, considerată cea mai mare tragedie montană din România. 23 de oameni au murit sub muntele uriaş de zăpadă

Publicat in Adevarul, luni 17 iunie 2013 ·

Doar câteva secunde au frânt în 1977 la Bâlea Lac 23 de destine, în cea mai mare tragedie montană din istoria României.

19 dintre cei prinşi de avalanşă erau elevi de liceu, aflaţi la Bâlea în ultima zi a unei tabere de schi. Alături de ei, au murit trei profesori şi un inginer din Braşov.

„A nins înainte de accident trei zile în continuu, şi practic cabana era o cocoaşă de zăpadă acoperită. Ca să poată să deschidă uşa de la intrare de pe terasă în cabană a trebuit să iasă prin partea nordică, pe un geam de la o baie, să vină prin zăpadă cu lopeţi să deszăpezească uşa, aşa era de mare zăpada”, avea să povestească pentru Adevărul în anul 2011, la aproape 35 de ani de la tragedie, Liviu Miu, care în aprilie 1977 era adjunctul şefului Salvamontului pe judeţul Sibiu, şi care a coordonat operaţiunea de recuperare a cadavrelor din avalanşă.

Cei 19 copii, elevi ai liceului german din Sibiu, împreună cu profesorul coordonator, două profesoare şi un inginer din Braşov, venit în excursie, au ieşit afară pentru ultima zi de tabără şi de schi. Au ajuns la baza pârtiei şi au început să urce, cu intenţia de a o bătători. Au urcat foarte puţin, zăpada era instabilă, şi s-a declanşat infernul. Avalanşa a fost atât de puternică, încât unda de şoc a trecut peste lac şi a spart geamurile cabanei Paltinul, aflată la aproximativ o jumătate de kilometru distanţă, şi a rupt gheaţa de pe marginea lacului Bâlea.

Apa s-a infiltat în zăpadă, iar corpurile neînsufleţile au fost recuperate practic din apă, după ce era îndepărtată zăpada. „Toate victimele erau în copcă de apă, că greutatea avalanşei a spart gheaţa lacului, toţi cam din apă au fost scoşi”, a povestit Vasile Nechit, la momentul respectiv tehnician criminalist în cadrul Miliţiei judeţului Sibiu.

Salvamontişti şi două companii de soldaţi au scos cadavrele din apa îngheţată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 23 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 35 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 51 minute
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 23 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 10 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°