Doi tineri de 20 de ani din comunele Nicolae Bălcescu și Horgești sunt suspectați de polițiști de comiterea a șase infracțiuni de tâlhărie. Suspecții au fost depistați în urma investigațiilor desfășurate de polițiști și fost arestați preventiv pentru 29 de zile.
Polițiștii băcăuani au acționat pentru depistarea și tragerea la răspundere a unor tineri suspectați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Astfel, în urma investigațiilor desfășurate polițișii l-au depistat în comuna Nicolae Bălcescu pe C. Gabriel, de 20 de ani, iar în comuna Horgești a fost depistat B. Ovidiu, de 20 de ani, care au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Bacău.
Din cercetări s-a stabilit că la data de 15.06.2013, în jurul orei 11:00, în timp ce se aflau pe strada 9 Mai din Bacău cei doi tineri au deposedat-o prin smulgere de bijuteria din aur pe care o purta la gât pe C. Felicia, de 56 de ani, din Bacău.
În urma extinderii cercetărilor polițiștii au mai stabilit că cei doi suspecți acționau împreună și se deplasau în municipiul Bacău pentru a comite astfel de infracțiuni. Astfel, în perioada 21 mai -13 iunie alte cinci persoane de sex feminin din Bacău, cu vârste cuprinse între 41 și 61 de ani, le-au căzut victime celor doi fiind deposedate, în același mod, de bijuteriile purtate la gât.
Față de cei doi suspecți s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar la data de 16 iunie a.c. au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Ulterior Judecătoria Bacău a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Doi tineri de 20 de ani din comunele Nicolae Bălcescu și Horgești sunt suspectați de polițiști de comiterea a șase infracțiuni de tâlhărie. Suspecții au fost depistați în urma investigațiilor desfășurate de polițiști și fost arestați