-AA+A
Participare numeroasă la prima ediţie a Cupei „Ştafeta Familei” la înot Bazinul de înot al Centrului Spa Schreiner din Bistriţa a găzduit sâmbătă prima ediţie a Cupei „Ştafeta Familei”, concurs la care au participat 45 de ştafete. Competiţia a fost organizată de Clubul Sportiv Tibi în parteneriat cu Centrul Spa Schreiner. La concurs au participat ştafete formate dintr-un copil şi un membru al familiei, existând 3 categorii de concurs, în funcţie de pregătirea sportivă a copilului: ştafeta tip A (copil din grupele de performanţă + un membru al familiei), ştafeta tip B (copil din grupele de iniţiere + un membru al familiei) şi ştafeta tip C (copil din grupele de iniţiere (cu labe) + un membru al familiei).
Toţi concurenţii au fost recompensaţi cu diplome, medalii şi dulciuri, iar la fiecare categorie, cea mai bună echipă a primit Cupa „Ştafeta Familiei”. La Ştafeta tip A s-a impus Ştefan Ropan şi Gabriel Ropan, la Ştafeta tip B - Horaţiu Toniuc şi Alexandru Toniuc, iar la Ştafeta tip C – Mihnea Groze şi Flaviu Groze.
Preşedintele Clubului Tiberiu Horgoş a declarat: “Ne-a bucurat numărul mare de ştafete participante, atmosfera concursului, entuziasmul cu care copiii şi-au susţinut părinţii dar şi părinţii copiii. Concursul a fost precedat de o demonstraţie a copiilor din grupele de performanţă ale Clubului Sportiv Tibi”. De asemenea, Horgoş a mai precizat că „pe baza bunei colaborări cu cluburile de înot şi polo pe apă din Tîrgu Mureş, anunţăm practicarea unui nou sport la clubul nostru, polo pe apă, pentru copii la feminin şi masculin, urmând afilierea la federaţia de profil, selecţie şi antrenamente. De asemenea pe timpul vacanţei anunţăm programe speciale, intensive şi ieftine de iniţiere în înot, informaţii pe site-ul clubului” .
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet