Bărbatul ridicat de poliţişti, luni, de la Ministerul Sănătăţii (MS) încerca să obţină aviz juridic pentru 11 cerificate de conformitate, de medic specialist şi de competenţă, eliberate pe numele unor cetăţeni străini, informează MS, care s-a autosesizat în acest caz.
"Luni, la sediul Ministerului Sănătăţii s-a prezentat o persoană care solicita aviz juridic pentru un număr de 11 documente, printre care certificate de conformitate, certificate de medic specialist şi de
competenţă eliberate pe numele unor cetăţeni de altă naţionalitate. La verificarea documentelor, juriştii ministerului au constatat că acestea nu întrunesc elementele şi inscripţiile utilizate de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru eliberarea unor astfel de acte", arată MS, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
În acest context, reprezentanţii Ministerul Sănătăţii a sesizat organele de Poliţie, care s-au deplasat la sediul ministerului şi au început o anchetă cu privire la această situaţie, a mai precizat sursa citată.
Poliţiştii Secţiei 1 au mers luni dimineaţă la sediul Ministerului Sănătăţii, din strada Cristian Popişteanu, de unde suspectul a fost ridicat şi dus la audieri.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul a spus că locuieşte la Iaşi şi că a venit la Bucureşti pentru a-şi vizita rudele. El a mai spus că, înainte să plece spre Bucureşti, nişte persoane i-ar fi dat certificatele respective şi l-ar fi rugat să le ducă pentru avizare la Ministerul Sănătăţii.
Acelaşi surse spuneau că, potrivit primelor informaţii, bărbatul ar fi venit la minister cu 17 certificate de conformitate, toate pe numele unor medici rezidenţi străini.
Bărbatul ridicat de poliţişti, luni, de la Ministerul Sănătăţii (MS) încerca să obţină aviz juridic pentru 11 cerificate de conformitate, de medic specialist şi de competenţă, eliberate pe numele un