Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducere nouă pentru tinerii conservatori sătmăreni

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 17 iunie 2013 ·

În cadrul conferinţei judeţene de alegeri, care a avut loc sâmbătă, Organizaţia Judeţeană de Tineret a Partidului Conservator (PC) Satu Mare şi-a desemnat, prin vot, noua conducere. Preşedinte al organizaţiei a fost aleasă Valentina Ioana Pop, tinerii conservatori desemnându-şi, cu această ocazie, şi membrii Biroului Executiv.

La conferinţa de alegeri au luat parte în calitate de invitaţi preşedintele Tineretului Conservator, Alina Cazanacli, preşedintele executiv Vlad Ţone, precum şi vicepreşedintele Adrian Buda. De asemenea, au mai fost prezenţi şi preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Conservator, Radu Paşca, preşedintele Organizaţiei de Femei a PC Satu Mare, Oana Mărghitaş, şi preşedintele Organizaţiei municipale Satu Mare a Tineretului Conservator, Ioana Paşca. Totodată, au onorat cu prezenţa preşedinţii organizaţiilor judeţene a tineretului liberal, Gheorghe Rişcău, şi social-democrat, Ciprian Ardelean. În sală au fost prezenţi peste 70 de membri delegaţi. Alegerile s-au desfăşurat conform statutului şi în urma votului unanim, în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Tineret Satu Mare a Partidului Conservator a fost aleasă Valentina Ioana Pop. Tot prin vot a fost desemnată şi componenţa Biroului Executiv, preşedinte fiind aleasă Larisa Bărbos, funcţia de prim-vicepreşedinte revenindu-i lui Radu Mariş, iar Zenovia Pop a fost desemnată secretar general. În funcţiile de vicepreşedinte au fost aleşi Ioana Paşca, Evelyne Lorincz, Adelina Irime, Andrei Bu, Daniel Ilieş, Cosmin Rusneac, Vasile Man, Tudor Baros şi Daniel Coţan, în cele de secretari executivi au fost aleşi Sergiu Chiş, Ştefan Cardoş, Silvia Mateş, Daniel Băbţan, Teodora Şerban, în timp ce Marius Munteanu, Vlad Cîmpan şi Arnold Nemeth sunt membri. Organizaţia de tineret a PC a fost înfiinţată în aprilie 2012, iar Valentina Pop a deţinut interimatul la con

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 51 minute
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 28 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Primul model electric al companiei Ferrari va costa peste 500.000 de euro

Mediafax acum o ora
Prima maşină electrică a Ferrari va costa cel puţin 500.000 de euro, a declarat o sursă pentru agenţia Reuters. Producătorul auto de lux se pregăteşte să deschidă o fabrică care va produce acest model şi ar putea creşte producţia grupului cu până la

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Vremea

București
acum

37°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°