Preşedintele Federaţiei Române de fotbal, Mircea Sandu, dar şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, sunt acuzaţi de abuz în serviciu de către procurorii DNA, care i-au şi trimis în judecată pe cei doi.
Procurorii îi acuză pe cei doi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și infracțiunea de sustragere de sub sechestru. FRF şi LPF sunt şi ele chemate în judecată, cele două entităţi sunt acuzate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și infracțiunea de sustragere de sub sechestru.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA susţin că în 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, s-a hotărât excluderea provizorie echipei de fotbal Universitatea Craiova. Excluderea a fost pusă pe seama încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor. Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
"Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanții ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir", susţin procurorii. La baza acuzațiilor formulate împotriva Universităţii