Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecoturism în masivul Leaota din comuna Runcu

Publicat in Ziar Dambovita, luni 17 iunie 2013 ·

În viitor, 7.000 de locuri de cazare în şapte ministaţiuni ecoturistice în masivul Leaota. Viitoarele staţiuni se vor dezvolta în zona masivului Leaota, unde acum există doar o cabană – Cabana Leaota. Autorităţile judeţene au gânduri măreţe în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului în masivul Leaota. În această zonă, în viitor, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, împreună cu judeţele vecine – Argeş şi Braşov, doreşte să pună bazele a şapte ministaţiuni ecoturistice, unde localnicii să îşi poată valorifica produsele tradiţionale. Acest proiect de viitor, care acum se află la stadiu de schiţe, a fost făcut public cu prilejul vizitei în judeţul Dâmboviţa a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism, Răzvan Filipescu: “Pe partea de investiţii, am discutat despre proiectele din staţiunea montană, despre oportunităţile realizării unei staţiuni de schi şi mă bucură faptul că sunteţi printre puţinele destinaţii care au un imens potenţial în ceea ce priveşte realizarea unui produs turistic integrat. Aveţi şansa să realizaţi o zonă turistică ce să încorporeze toate formele de turism şi să se ridice la standardele pe care cu toţii ni le dorim”, a spus şeful ANT, Răzvan Filipescu. Această investiţie se ridică la valoarea de 350 de milioane de euro şi are ca scop crearea a şapte ministaţiuni turistice în zona Leaota, plecând de la cabana Leaota. Dacă proiectul se va pune în practică, şi nu rămâne doar la stadiul de schiţe, în zona Leaota ar lua fiinţă şapte mi-nistaţiuni ecoturistice: trei pe teritoriul judeţului Argeş şi patru pe teritoriul judeţului Dâmboviţa: Staţiunea Leaota (1.450 metri), Staţiunea Rătei (1.650 metri), Staţiunea Sutila (1.500 metri), plus staţiunea de bază Leaota şi trei în zona Dragoslavele, judeţul Argeş: Mitarca – 1.600 metri, Cumpărata – 1.750 metri şi Tâncăva – 1.700 metri. Se vor crea 7.000 de locuri de cazare, hoteluri şi pensiuni, 18 kilometri de p

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 3 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 46 minute
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 6 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 3 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-1°/6°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°