Contul curent al balanţei de plăţi a avut în perioada ianuarie-aprilie un excedent de 54 milioane euro, faţă de un deficit de 1,53 miliarde euro în aceeaşi perioadă din 2012, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR).
Deficitul balanţei comerciale a scăzut cu 975 milioane euro, al veniturilor cu 200 milioane euro, iar surplusul înregistrat de balanţa serviciilor a fost de 721 milioane euro, faţă de un deficit de 130 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată într-un comunicat al BNR.
Investiţiile străine directe au totalizat 322 milioane euro, faţă de 494 milioane euro în perioada ianuarie - aprilie 2012, din care creditele intragrup au însumat 191 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 131 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 80,33 miliarde euro la 30 aprilie 2013 (79,6% din total datorie externă), în creştere cu 2,1% faţă de 31 decembrie 2012.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie nivelul de 20,59 miliarde euro (20,4% din total datorie externă), în creştere cu 1,7% faţă de 31 decembrie 2012.