Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii municipali ai USL Arad cer respect

Publicat in Ziua de Vest, luni 17 iunie 2013 ·

După un an de la primirea mandatului din partea arădenilor, consilierii municipali USL consideră că sunt trataţi cu dispreţ de către majoritatea formată în CLM Arad de consilierii PDL, UDMR şi PPDD şi, uneori, de către aparatul administrativ al primăriei.

Ei spun că inițiativele lor sunt obstrucţionate și că de cele mai multe ori nici nu ajung în dezbatere pe ordinea de zi. Unul dintre exemple este proiectul de hotărâre cu privire la cumpărarea imobilului în care funcţionează Şcoala Generală „Mihai Eminescu” din Arad, depus la registratură în data de 3 aprilie. Un alt exemplu este solicitarea de acordare a unor spaţii pentru birourile parlamentare ale deputaţilor USL arădeni, depus încă din iarnă. „În aceste condiţii, consilierii municipali USL folosesc armele pe care le au la îndemână. Constatăm că Gheorghe Falcă foloseşte fără scrupule majoritatea pe care o are în CLM. Până când nu va fi respectat mandatul consilierilor USL şi implicit votul masiv dat de arădeni pentru USL vara trecută, vom bloca proiectele care necesită o majoritate calificată. Când proiectele opoziţiei vor fi măcar luate în discuţie, vom discuta despre o schimbare de atitudine din partea consilierilor USL”, a spus Ilie Cheşa (foto), prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Arad. „Noi nu condiţionăm votul pentru folosul politicienilor USL, ci în folosul cetăţenilor. Este inadmisibil că municipalitatea plăteşte aproape 10.000 de euro lunar chirie la Şcoala Generală „Mihai Eminescu”, noi venim cu o soluţie. Majoritatea din CLM poate să respingă soluţia noastră şi să vină cu altă soluţie, dar proiectul nostru trebuie discutat. Este pentru prima dată după 20 de ani când parlamentarii nu primesc sedii din partea autorităţilor locale. Este vorba despre cei ai PSD, pentru că cei de la PDL funcţionează în vechile sedii. Probabil că lui Gheorghe Falcă nu i-a picat bine victoria USL la a

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 57 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 31 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°