Este, desigur, mult prea devreme pentru a vorbi acum despre eventuale schimbări pozitive în politica Teheranului sau despre beneficiile asupra climatului de securitate din regiune, incluzând relaţia cu Israelul. După alegerea confortabilă a moderatului Hassan Rouhani în funcţia de preşedinte al Iranului, Occidentul şi susţinătorii interni ai câştigătorului (printre care doi foşti preşedinţi reformatori, Khatami şi Rafsanjani) mizează pe traducerea în practică a frazei cheie din discursul de învingător al lui Rouhani: „o victorie a moderaţiei şi inteligenţei asupra extremismului”. E mult? E puţin? Rămâne de văzut. În maxim un an vom înţelege dacă ceva se va fi schimbat în bine sau nu.

Semnalul recentelor alegeri este, totuşi, relevant şi merită salutat. O nouă voinţă politică se profilează într-o ţară importantă din Orientul Mijlociu extins, cel puţin la nivelul celor peste 18 milioane de voturi primite, care consacră o victorie categorică, din primul tur, a ideii moderaţiei, echilibrului şi dialogului. Există toate datele necesare pentru ca Rouhani să detensioneze relaţiile Iranului cu lumea: un cleric considerat moderat, fluent în şase limbi, cu studii de licenţă în anii ’70 şi apoi cu un doctorat în drept în Marea Britanie (finalizat în 1999, la Glasgow Caledonian University, sub numele lui real, Hassan Feridon), cu o solidă experienţă politică în echipa reformatoare a fostului preşedinte Khatami, incluzând poziţiile de vicepreşedinte al legislativului, secretar al Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale şi mai ales negociator-şef al dosarului nuclear iranian, din 2003 până în 2005. Un om al sistemului, e adevărat, dar un lider experimentat şi cumpătat care poate readuce speranţa unui dialog civilizat asupra marilor teme de interes regional şi global.

Izolarea cavsi-totală a Iranului din timpul celor două mandate ale preşedintelui conservator Ahm