Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVIZUIREA CONSTITUŢIEI: Mandatul membrilor CSM, redus la 4 ani

Publicat in Antena 3, luni 17 iunie 2013 ·

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, o serie de amendamente prin care sunt modificate actualele menţiuni în cazul CSM din legea fundamentală, fiind redus mandatul membrilor CSM, suplimentat numărul acestora şi instituite unele mecanisme de revocare, informează Mediafax.

Unul dintre amendamentele adoptate în cazul Consiliului Superior al Magistraturii prevede suplimentarea numărului de membri ai CSM cu două persoane, respectiv suplimentarea, de la doi la patru, a numărului de membri din partea societăţii civile, care sunt aleşi de Senat.

Un alt amendament precizează că preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre judecătorii membri ai CSM care au fost desemnaţi de către adunările generale ale judecătorilor.

În plus, un alt amendament vizează reducerea mandatului membrilor CSM, de la 6 ani la 4 ani.

De asemenea, membrii comisiei de revizuire au adoptat un amendament care prevede că magistraţii care au fost aleşi membri în CSM pot fi revocaţi din funcţie în anumite condiţii.

Astfel, "magistraţii aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocaţi din funcţie de adunările generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, potrivit legii organizare şi funcţionare", se va preciza la articolul 133 din Constituţie.

Citeşte mai multe despre: membri CSM comisia de revizuire a constitutiei reviziurea constitutiei mandatul membrilor CSM Constitutie

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, o serie de amendamente prin care sunt modificate actualele menţiuni în cazul CSM din legea fundamentală, fiind redus mandatul membrilor CSM, suplimentat numărul acestora şi instituite unele mecanisme de revocare, informează M

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Noii judecători ai CCR au depus azi jurămintele la Cotroceni. Nicușor Dan a fost prezent la ceremonie

HotNews acum 43 minute
Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș, noii judecător ai Curții Constituționale, și-au preluat mandatele într-o ceremonia care a avut loc, duminică, la Cotroceni. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Ilie

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°