Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost achitat definitiv, azi, de instanţa supremă în dosarul în care a fost judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu privind o tranzacţie imobiliară făcută în anul 2005.
La ultimul termen al recursului, în 4 iunie, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut instanţei supreme pedepse cu închisoarea pentru primarul din Arad, Gheorghe Falcă, şi pentru celelalte trei persoane judecate alături de acesta.
Procurorul a susţinut atunci că probele aflate la dosar dovedesc pe deplin vinovăţia edilului, dar şi a celorlalţi trei inculpaţi, iar faptele comise sunt grave pentru că a fost implicată autoritatea locală şi funcţia pe care o deţinea Falcă.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2007, pentru fapte de corupţie privind o tranzacţie imobiliară suspectă făcută în anul 2005.
Alături de Gheorghe Falcă au mai fost trimişi în judecată Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme, şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primăriei Arad.
Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă, ar fi primit de la Francisc Demeter şi de la Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb. Această tranzacţie s-ar fi efectuat pentru ca, în schimb, primarul Falcă să-i favorizeze pe cei doi presupuşi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.
Potrivit procurorilor anticorupţie, Gheorghe Falcă ar fi primit de la cei doi o casă cu o suprafaţă de 242 metri pătraţi în centrul Aradului, dându-le în schi