Europarlamentarul PDL Cristian Preda a scris pe blogul personal că, de facto, este exclus din PDL, iar ultimele evenimente îl fac să creadă că nu mai are nimic în comun cu PDL.
„Ultimele evenimente – declaraţia lui Blaga de înfrăţire cu P.C. Chinez, reproşul adresat lui T. Băsescu pentru convocarea unui “referendum scump”, ca şi condiţionarea înscrierii pe listele de candidatură la PE de plata unui “tribut” lunar către conducerea partidului – mă fac să cred că nu mai am nimic în comun cu PDL.Acest partid nu mai e nici democrat, nici liberal“, a scris Preda pe blogul personal.
Europarlamentarul aminteşte că propunerea Biroului Permanent Naţional de a-l suspenda, pentru 6 luni, din PDL va fi analizată în următorul Consiliu Naţional de Coordonare, forul care decide – de iure – în asemenea situaţii. Preda a precizat că va uza de dreptul său la apărare, fiindcă se consider profund nedreptăţit. „Nu îmi fac, însă, iluzii. De facto, sunt exclus.În sensul că nu mai pot participa la vreo reuniune a PDL. Cum nu mă mai identific cu vreuna dintre deciziile unui partid aflat în derivă, mi-e foarte greu să cred că o reintegrare e posibilă“, a mai declarat Preda.
În finalul postării, Cristian Preda afirmă că cetăţenii de centru-dreapta au nevoie de o altă forţă politică, pentru a-i mobiliza şi reprezenta.
La începutul lunii iunie, europarlamentarul Cristian Preda a declarat că s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară, precizând că actualul său statut în cadrul PDL - membru suspendat pe o perioadă de şase luni - îi dă posibilitatea de a activa într-un ONG.