Comisia de Disciplină a FR Oină se întrunește pentru a lua o decizie legată de incidentele de la Gherăești, de acum o lună.
Biruința și Brigada Gherăești sunt calificate, alături de campioana Frontiera Constanța și vicecampiona Straja București, în tuneele play-off ale Campionatului Național de Oină, seniori, după etapa I a preliminariilor care au avut loc la Gherăești, în urmă cu aproape o lună. Provizoriu, Biruința este pe locul I, la egalitate de puncte cu Frontiera, după ce partida dintre cele două a fost întreruptă și neterminată, la scorul 20-17 pentru echipa gazdă, cele două echipe având punctaj maxim până la disputa directă. O decizie în privința rezultatului acestei partide va fi luată marți, 18 iunie, când se va întruni Comisia de Disciplină a Federației Române de Oină.
Reamintim că la meciul cu pricina au existat altercații între câțiva dintre jucătorii celor două echipe, în urma unei faze aprinse de joc, iar partida a fost întreruptă ulterior, cu foarte puțin timp înainte de final, când un spectator a pătruns pe teren și a lovit unul dintre arbitri.
Rezultatul acelui meci va conta și la cele două turnee play-off care vor urma pentru stabilirea campioanei și a medaliatelor. La Comisia de Disciplină sunt așteptați, din partea Biruinței, conducătorul clubului, Adrian Andrei, ori antrenorul Ioan Chifan, care precizează: “Noi ne-am dori ca jucătorii implicați în altercație să fie sancționați, iar în privința meciului să se recurgă ori la continuarea lui de la scorul la care a fost întrerupt, ori la rejucare, lucru care ne este defavorabil. Nu ne-ar conveni să fim pedepsiți doar noi, iar echipei din Constanța să i se dea câștig de cauză. Sperăm într-o judecată dreaptă. Și noi am greșit, dar și ei.”
Primul turneu play-off va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, probabil pe teren neutru.
Comisia de Disciplină a FR Oin