„Eminescu este trist pentru că nu a reuşit să facă nimic în viaţa lui”…
O dată pe an are loc un festival a cărui tematică este asemănătoare cu a emisiunii „Românii au talent”, deosebirea fiind că în cadrul acestui festival participanţii chiar fac şi spun lucruri amuzante. Acest festival promovează cultura într-o manieră inedită, în sensul că o scoate la luminiş doar pentru a-şi râde de ea. Copii din ce în ce mai mari, din toate colţurile ţării, se adună în săli de clasă pentru a spune lucruri trăsnite. Astfel, posaca şi scorţoasa literatură română prinde străluciri noi, pusă în valoare fiind de minţile luminate ale participanţilor la marele carnaval numit bac. Şi nici matematica nu se simte prea bine…
Adevărul e că din toată opera nefericitului poet, cu asta rămâi: impresia clară şi îndreptăţită că nu se descurcă strălucit în niciun domeniu… N-are şi el o poezie în care să se bucure. În „Lacul” nu i-a venit iubita, în „Luceafărul” era el prea îngâmfat, şi ea l-a întrebat dacă nu vrea să fie soarele ei, adică să stea la o distanţă considerabilă şi să-i lumineze ziua dându-şi foc, iar în „Codrul”, deja o luase pe mirişte şi vorbea cu copacii. Ba chiar era atât de zdruncinat încât ajunsese să se certe cu ei pentru că trăiesc mai mult decât el. Clar, omul avea o problemă… Se pare că nici cu banii n-a dus-o prea bine. Era şi normal. N-a fost în stare să scrie şi el un cântec de voie bună, despre fraţi, duşmani şi alte vremelnicii similare. Aia cu „Somnoroase păsărele” parcă era mai de Doamne-ajută, dar ce-ar mai fi să cânţi la o chindie despre păsări care dorm… Ori suntem golani, ori nu mai suntem?…
B.A.C. – bat autorizat câmpii
„- Tu eşti Mircea?
- Nu”.
Cam aşa e şi la BAC… Te duci, vezi despre ce e vorba, socializezi puţin şi apoi îţi vezi de ale tale.
Trăim în secolul vitezei, al scurtăturilor şi simplificărilor, aşa că nu mai
