Mircea Sandu, preşedintele FRF, şi Dumitru Dragomir, conducătorul LPF, au fost trimişi în judecată în cazul dezafi lierii echipei Universitatea Craiova Sursa: LIBERTATEA
Se anunţă zile grele pentru Mircea Sandu, preşedintele FRF, şi pentru Dumitru Dragomir, conducătorul LPF! Cei doi şefi ai fotbalului românesc au fost ieri trimişi în judecată de către procurorii DNA în dosarul dezafilierii clubului Universitatea Craiova!
„Abuz în serviciu”
Într-un comunicat dat publicităţii ieri, procurorii DNA le impută lui Sandu şi lui Dragomir „infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite (art.13 din Legea nr. 78/2000) şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru”. Anchetatorii mai acuză că Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir „şi-au folosit influenţa şi autoritatea” faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv, în şedinţa din 20 iulie 2011 în care s-a votat dezafilierea „Ştiinţei”.
„Mă simt foarte bine! Peste câteva zile, sunt convins că cei doi nu vor mai fi în funcţii. Prejudiciul adus Universităţii este mai mare decât cel al statului. Vrem ca şi cluburile care au legitimat jucătorii Craiovei să fie trase la răspundere”, a reacţionat Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, la Sport.ro.
Prejudiciu de 15.800.000 de lei
Conform procurorilor DNA, prejudiciul adus statului prin decizia de dezafiliere a clubului Universitatea Craiova este de 15.800.000 de lei. Asta deoarece drepturile federative ale jucătorilor Universităţii Craiova se aflau sub sechestru legal, ca urmare a datoriilor pe care gruparea olteană le avea la bugetul statului. După ce „Ştiinţa” a