Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuitorii din Ţicleni au găsit secretul sănătăţii

Publicat in Pandurul, marți 18 iunie 2013 ·

Dacă gospodinele din Bălăneşti au găsit secretul unei mâncări gustoase folosind apa cu sare de la un izvor pentru a găti, locuitorii din Ţicleni au găsit secretul sănătăţii şi al frumuseţii. De zeci de ani locuitorii oraşului folosesc pentru uz propriu apa provenită de la un fost puţ de sondă. Apa conţine o cantitate mare de sulf, însă specialiştii spun că este potabilă şi nu puţini sunt cei care o consumă în speranţa că se vor lecui de diferite boli sau pentru uz cosmetic.

Izvorul a ieşit la iveală după scoaterea din uz a sondei în urmă cu zeci de ani, în prezent existând în acea zonă o pompă. Cea mai mare parte din locuitorii oraşului Ţicleni merg zilnic pentru a lua apă considerată ca fiind un remediu pentru diverse afecţiuni.“Vin aproape zilnic să iau apă de aici, este o apă care ameliorează afecţiunile digestive, ale rinichilor, reumatismale, pentru faţă, deoarece predomină sulful în compoziţia ei. Mă simt mult mai bine de când folosesc această apă. Zilnic, aici se perindă zeci de oameni care să ia apă şi pentru băut, dar şi pentru gătit o folosesc, pentru că este apă potabilă”, a spus Veronica Glodeanu, o localnică.

Specialiştii spun că au prelevat probe de apă de la acest puţ şi că apa este potabilă, iar conţinutul de sulf se află în parametrii admisibili. “Un coleg de-al meu, care consumă această apă pentru rinichi, a făcut nişte analize şi spune că este bună apa de băut. Are sulf, dar este potabilă. Este un puţ de adâncime, la 300 de metri, eruptiv, apa iese singură. Deşi acest izvor nu aparţine de noi vom face săptămâna viitoare nişte analize amănunţite. Când voi merge cu probele noastre la Târgu Jiu pentru analize, voi lua şi probe din puţul respectiv”, a precizat Norica Sprânceană, şef Centru Aparegio Ţicleni.

POSIBILITATE

Autorităţile locale din Ţicleni au în plan amenajarea spaţiului în care se află izvorul şi chiar asfaltarea

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 3 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 7 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 5 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 3 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 12 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 12 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 7 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 6 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

8°/14°
joi

6°/16°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

11°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/14°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

9°/12°
joi

9°/14°
vin.

6°/17°