Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul scrisorii care a emoţionat o lume întreagă a fost dezlegat. "O vreme am renunţat să mai sper"

Publicat in Gandul, luni 17 iunie 2013 ·

În decembrie anul trecut, scrisoarea impresionantă prin care un chinez cerea ajutorul Organizaţiei Mondiale a Drepturilor Omului făcea înconjurul lumii. Documentul anonim, găsit întâmplător de o americancă într-o cutie cu decoraţiuni de Halloween importate din Shenyang, descria ororile şi umilinţa la care muncitorii din tabăra de reeducare Masanjia Labor Camp sunt supuşi zilnic.

Scrisoarea a stârnit atunci numeroase controverse şi critici din partea organizaţiilor internaţionale care luptă pentru drepturilor omului, iar o anchetă a fost deschisă.

Acum, misterul a fost dezlegat de jurnaliştii de la NY Times, în timpul unui interviu realizat pe marginea problemei lagărelor de reeducare din China.

Un bărbat în vârstă de 47, fost deţinut al Masanjia Labor Camp, a mărturisit că el este cel care în urmă cu peste jumătate de an adresa un strigăt disperat de ajutor. Zhang a povestit că a reuşit să trimită în secret 20 de astfel de scrisori, sperând că una dintre ele va ajunge în mâinile unei persoane suficient de responsabile încât să tragă un semnal de alarmă.

„Foarte mult timp am visat că măcar câteva dintre toate scrisorile mele vor fi descoperite peste graniţe, dar după o vreme am renunţat să mai sper şi am uitat de ele”, a povestit chinezul, care a peferat să-i fie publicat doar prenumele de teama represaliilor.

La momentul descoperirii scrisorii, bărbatul fusese deja eliberat, însă, spune el, sute de chinezi se află în continuare închişi în astfel de tabere.

„Uneori, gardienii mă târau pur şi simplu ţinându-mă de păr sau mă loveau atât de mult cu bastonul cu electoşoc încât întreaga încăpere se umplea de mirosul cărnii arse”, a povestit şi Chen Shenchun, un alt fost deţinut.

Potrivit sursei citate, cele mai dure tratamente le erau şi le sunt aplicate în continuare adepţilor Falun Gong, care, deşi închişi, refuză să renunţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 5 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 10 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 9 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 8 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 11 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 6 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

15°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°