„Anul dragonului” (în regia lui Iulian Manuel Ghervase şi Alina Popescu) este unul dintre documentarele pe care le-am văzut săptămâna trecută la TIFF şi despre care nu am apucat să scriu. Deşi tema abordată este una extrem de interesantă şi puţin cunoscută publicului autohton: viaţa migranţilor din alte ţări în România. Pe de o parte pentru că fenomenul este destul de restrâns (în special după criză), pe de altă parte pentru că e pus în umbră de fenomenul mult mai amplu al migraţiei cetăţenilor români în alte ţări. Acest lucru nu înseamnă că nu există. „Anul dragonului” prezintă trei poveşti ale comunităţii chineze din Bcureşti: un afacerist, un muncitor din construcţii şi un jurnalist a cărui viaţă a fost pusă în pericol după mai multe articole legate de viaţa comunităţii din care face parte. Filmul are marele merit că reuşeşte să treacă dincolo de şabloanele tabloide cu „chinezi la valiză” (chiar dacă oferă indicii şi despre disputele interne care duc la astfel de „soluţii”), oferind o perspectivă personalizată şi umană a dramelor individuale ale migranţilor (care există chiar şi atunci când au o aparentă aură de succes). „Anul dragonului” a avut ieri şi premiera pe HBO (cei interesaţi şi care au în pachetul de cablu canalul HBO îl pot vedea).

***

La începutul acestei săptămâni am participat la Bucureşti la o conferinţă a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie* (OIM), care a prezentat date şi studii de caz legate de reintegrarea în ţările de origine ale migranţilor din România repatriaţi voluntar. Programul îi vizează fie pe cei care, din diferite motive nu îneplinesc sau au încetat să mai îndeplinească normele legate de intrarea şi/sau şederea în România, solicitanţi de azil a căror cerere a fost refuzată definitiv sau este în curs de soluţionare, persoane care beneficiază de protecţie internaţională sau temporară, dar renunţă la aceasta.