mai mulţi ani, maialul de la Râşnov, a fost reînviată încă de anul trecut de către edili prin intermediul societăţii Goscom Cetatea Râşnov, aflată în subordinea Primăriei.
Promenada Sisi este vechiul loc de promenadă al Râşnovului, amenajat în 1879, în apropierea cazărmii regimentului de cavalerie din Râşnov, de colonelul Johann von Kaunz, şi a fost aleasă pentru derularea evenimentului. Aceasta a fost reabilitată anul trecut de edili, iar în zonă au fost amenajate şi vetre speciale pentru grătar, dar şi un lac, pe care vor fi aduşi nuferi. „Maialul este o sărbătoare gospodărească a saşilor. Pe vremuri, această sărbătoare marcare întâlnirea tuturor gospodarilor din oraş, după ce treceau din iarnă. Am vrut să reînviem această serbare câmpenească şi, ţinând cont de faptul că societatea Goscom se ocupă de gospodărirea oraşului, a fost aleasă să se ocupe şi de organizarea evenimentului”, a precizat Liviu Butnariu, directorul Goscom Cetatea Râşnov.
Muzica şi distracţia au fost cuvintele de ordine la maialul din weekend, reprezentanţii Primăriei oferindu-le gratuit prichindeilor îngheţată şi baloane. Programul artistic a fost cât mai divers, astfel ca să fie pe gustul tuturor, de la muzică de fanfară, la muzică populară şi uşoară, dar şi de promenadă. Cei mici au mai avut parte de încă o surpriză, un teatru de păpuşi, unde sâmbătă, au putut să fie pentru o perioadă şi ei actori.
mai mulţi ani, maialul de la Râşnov, a fost reînviată încă de anul trecut de către edili prin intermediul societăţii Goscom Cetatea Râşnov, aflată în subordinea Primăriei.
Promenada Sisi este vechiul loc de promenadă al Râşnovului, amenajat în 1879, în apropierea cazărmii regimentului de cavalerie din Râşnov, de colonelul Johann von Kaunz, şi a fost aleasă pentru derularea evenimentului. Aceasta a fost reabilitată anul trecut de edili, iar în zonă au fost amenajate şi ve