Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valentin Marcu este noul preşedinte ales al organizaţiei municipale UNPR Ploieşti

Publicat in Actualitatea prahoveană, luni 17 iunie 2013 ·

Organizaţia municipală a UNPR Ploieşti şi-a ales, săptămâna trecută, noul preşedinte, în urma alegerilor desfăşurate în cadrul biroului municipal. Potrivit unui comunicat trimis presei, noul preşedinte ales al filialei UNPR Ploieşti este Valentin Marcu. Preşedintele UNPR Ploieşti este cunoscut în mediul politic local şi judeţean drept o persoană cu experienţă importantă în administraţia locală. Valentin Marcu a ocupat funcţia de consilier municipal, în mandatul 2008-2012, în cadrul CL Ploieşti.

„Le mulţumesc colegilor din UNPR pentru susţinerea acordată şi îmi exprim convingerea că, împreună cu ei şi cu alţi cetăţeni care ni se vor alătura în perioada următoare, vom construi o organizaţie puternică, unită, care să aducă plus-valoare în viaţa politică. Alături de preşedintele UNPR Prahova, domnul Daniel Niculae, am căzut de acord asupra unor proiecte importante prin intermediul cărora vom încerca să schimbăm în bine percepţia oamenilor faţă de clasa politică. Cine îşi va îndrepta privirea către UNPR va găsi aici colegialitate, creativitate şi un colectiv unit, dedicat ideii de a construi ceva durabil, atât din punct de vedere politic cât şi din perspectiva socială. Sunt convins că acţiunile politice coordonate temeinic, alături de o echipă pregătită în toate domeniile profesionale, pot duce spre ceea ce ne dorim cu toţii, şi anume îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi respectarea interesului public", a declarat Valentin Marcu, preşedintele organizaţiei UNPR Ploieşti.

„Îl felicit pe colegul nostru, Valentin Marcu, pentru poziţia importantă obţinută în cadrul UNPR Prahova şi vă asigur că, împreună cu domnia sa şi cu alţi colegi care au venit în partidul nostru cu inima deschisă pentru a construi ceva durabil, veţi asista la un mod diferit de a face politică, la transparenţa şi profesionalismul de care ţara are nevoie. După cum se poate observa, UNPR Prahova

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 8 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°