Şase aleşi locali – patru primari şi doi viceprimari – au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), deoarece au deţinut simultan şi alte funcţii sau calităţi.
Într-un comunicat ANI remis luni, 17 iunie, de Agerpres, se arată că s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Vasile-Dorian Botoacă, primar al oraşului Comarnic, judeţul Prahova, Ştefan Tripo, primar al comunei Chişlaz, Bihor, Benonie Ştefan, primar al comunei Aninoasa, Argeş, Daniel Bogdan Davidescu, primar al comunei Şotrile, Prahova, Iulian Garcea, viceprimar al comunei Berleşti, Gorj şi Marin Mihăeşteanu, viceprimar al comunei Sprîncenata, Olt. Vasile-Dorian Botoacă s-a aflat în incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 15 iulie 2010, întrucât a exercitat simultan atât funcţia de primar, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată ‘Botoacă I. Vasile Dorian’, dar şi în intervalul 10 mai – 12 iulie 2011, în care a exercitat şi funcţia de administrator al SC Dorian Smart Solutions SRL. Ştefan Tripo s-a aflat în incompatibilitate în perioada 16 iunie 2008 – 5 februarie 2010, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de primar, cât şi cea de administrator al SC Romkid SRL, iar primarul Benonie Ştefan, în perioada 14 iunie 2012 – 12 februarie 2013, întrucât a deţinut şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale Ştefan Benonie. Daniel Bogdan Davidescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 3 iunie 2008 – 4 octombrie 2012, întrucât a deţinut simultan atât funcţia de primar, cât şi funcţia de administrator al SC Vistiera Com, iar viceprimarul Iulian Garcea, începând cu 22 iunie 2011, întrucât deţine şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Garcea Iulian PFA. Marin Mihăeşteanu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 mai 2011 – 7 martie 2012, întrucât a deţinut simulta