Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Summit G8 în Irlanda de Nord, cu participarea președinților Barack Obama și Vladimir Putin

Publicat in News Timisoara, luni 17 iunie 2013 ·

Preşedintele american Barack Obama a sosit astăzi de dimineață în Irlanda de Nord, unde urmează să participe la lucrările summit-ului G8.

Barack Obama urmează să îl întâlnească aici și pe omologul său rus Vladimir Putin, cu care va discuta pe tema dosarului sirian.

Air Force One a aterizat imediat după ora locală 8.35 (10.35, ora României – n.red.) pe Aeroportul Belfast International.

Barack Obama este însoțit în Irlanda de Nord de către soția sa, Michelle Obama, şi de cele două fiice ale cuplului.

Preşedintele american va participa la o conferinţă în capitala nord-irlandeză, în faţa a aproximativ 2.000 de persoane.

În cadrul conferinței, președintele american urmează să vorbească despre procesul de pace din Irlanda de Nord.

De asemenea, Obama va fi primit de către premierul nord-irlandez Peter Robinson şi de către vicepremierul Martin McGuinness, fost membru IRA.

Obama va merge, ulterior, la Lough Erne, un complex hotelier de lux, acolo unde se desfăşoară lucrările summitului G8, astăzi şi mâine.

Sursa info: www.mediafax.ro

Sursa foto: www.rferl.org

  Articole similare: Secretarul de stat american John Kerry, întâlnire la Moscova cu Vladimir Putin Rezistența la antibiotice poate deveni un adevărat flagel al epocii moderne! Criza nord-coreeană: Barack Obama previzionează “alte provocări” din partea Phenianului FOTO 18+ Imagini şocante! Detalii de la autopsia unuia dintre atentatorii de la Boston au fost difuzate pe internet FOTO Solicitare din partea Cubei de închidere a bazei americane de la Guantanamo. Argumentul? “E un centru de tortură și omor al deținuților!” Avioanele israeliene au efectuat raiduri repetate asupra Siriei FOTO Piața Roșie din Moscova – paradă militară grandioasă și declarații care au evocat amintirea fostei Uniuni Sovietice, la comemorarea a 68 de ani de la victoria URSS împotriva Germaniei

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dezamăgire pentru cei care aşteaptă autostrăzi în Moldova. Segmente din A7 și A8, scoase din PNRR

Adevarul acum 28 minute
O parte din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 nu vor mai primi bani prin PNRR, din cauza erorilor în procedurile de achiziție publică. Ministrul Dragoș Pîslaru confirmă că proiectele sunt scoase din finanțare europeană, deși unele trons

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum o ora
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum 18 minute
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°