Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Majoritatea turcilor se opun proiectului din Parcul Gezi şi consideră Guvernul autoritarist

Publicat in Adevarul, luni 17 iunie 2013 ·

Majoritatea turcilor se opun proiectului de amenajare a Parcului Gezi din Istanbul, aflat la originea unor proteste fără precedent faţă de Guvernul premierului Recep Tayyip Erdogan, şi denunţă autoritarismul Executivului, potrivit unui sondaj publicat luni de publicaţia „Today's Zaman“, citată de AFP.

Aproximativ 62,9% dintre persoanele intervievate vor ca parcul să rămână un spaţiu verde, în timp ce 23% sunt de acord cu construirea unei vechi cazarme otomane, dotate cu un centru comercial şi un centru cultural, afirmă sondajul efectuat de institutul Metropoll.

Mişcarea de contestare care afectează Turcia de peste două săptămâni s-a născut din lupta, reprimată violent de către poliţie, a unui grup de activişti ecologişti pentru protejarea a 600 de copaci din parc.

Mişcarea s-a extins în toată Turcia şi s-a transformat în una de contestare a autoritarismului Guvernului turc şi intenţiei sale de islamiza societatea.

Aproximativ 49,9% dintre persoanele intervievate apreciază că Guvernul devine mai autoritar, în timp ce 36% consideră că s-a democratizat şi 14,1% refuză să se exprime, potrivit anchetei realizate telefonic pe un eşantion de 2.818 persoane din întreaga Turcie, în perioada 3-12 iunie.

În plus, 54,4% dintre intervievaţi cred că Guvernul intervine tot mai mult în modul de viaţă al cetăţenilor săi, iar 40,4% refuză această idee, potrivit sondajului publicat de Today's Zaman, un cotidian islamo-conservator reputat pentru apropierea de confreria liderului religios Fethullah Gülen, criticat de către Erdogan.

Votarea, la sfârşitul lunii mai, a unei legi care limitează vânzarea şi consumul produselor alcoolice a fost criticată de către mediile prolaice din Turcia.

Conform sondajului, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), condus de Erdogan, ar rămâne în frunte, în cazul în care ale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 10 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 7 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°