Andrei Marga şi-a înaintat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. În comunicat, Andrei Marga spune că demisionează din funcţia de preşedinte al ICR, "cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat".
În comunicatul remis MEDIAFAX, Andrei Marga spune că, de când a fost numit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, în data de 11 septembrie 2012, a fost supus defăimărilor, "tipice înţelegerii primitive a politicii".
"La data respectivă (11 septembrie 2012, n.r.) mă aflam în Germania, unde mă pregăteam pentru a-mi onora contractul ca profesor invitat la Universitatea din Toronto (Canada). Am acceptat numirea şi am trimis declaraţia de intenţii (...). Instantaneu, s-au lansat defăimări, tipice înţelegerii primitive a politicii, mai ales după reţeta deformării celor spuse, pentru a putea fi «combătute». S-a folosit apoi orice alt pretext pentru atacuri, mergând până la fabricaţii biografice spre a influenţa naivii. Nu am de rectificat sau de retractat nimic din ceea ce am spus până acum. În plus, pentru că în România se minte vârtos şi se deformează copios vorbele şi faptele, mai precizez că documentele acţiunii mele la ICR - la fel ca şi documentele acţiunii mele la Ministerul Educaţiei Naţionale, la Universitatea din Cluj şi la Ministerul Afacerilor Externe - sunt publicate în volume ce pot fi consultate. Se poate minţi o vreme, dar, până la urmă, se poate verifica pe acte. Documentele acţiunii la ICR constituie un nou volum (cu titlul «Alocuţiuni, reacţii, documente», 2013), în succesiunea celui evocat", spune Andrei Marga.
El precizează că nu a răspuns decât sporadic denigrărilor, nici chiar atunci când acestea semănau cu ceea ce un filosof spunea: "Eu le vorbeam de infinit, iar ei aminteau de lungimea pantalonilor".
"