Asociaţia Iniţiativa pentru Fericire, cu sprijinul şi în spaţiul celor de la Talcioc Cultural, a adus spre vizionare cel mai premiat documentar despre fericire.
Misiunea acestei asociaţii este „creşterea scalabilă a gradului de fericire în România, folosind instrumentele psihologiei pozitive fondate de prof. dr. Martin Seligman prin difuzări de documentare pe tema fericirii sau subiecte adiacente, organizarea de dezbateri, organizarea de ateliere de lucru şi conferinţe” (www.ipf.ro).
A fost un documentar interesant, bine structurat, care trage nişte semnale de alarmă şi care, printre altele, spune că dacă vrei să fii fericit, trebuie să faci ceva în sensul acesta. Evenimentul a fost gândit în două părţi. Partea întâi – vizionarea documentarului şi partea a doua (care pentru mine a fost o surpriză), dezbatere.
Prima parte, respectiv vizionarea documentarului, a fost o plăcere, după cum am spus deja. Lucruri pe care le ştii într-o oarecare măsură din experienţă sau din auzite, demonstrate ştiinţific şi transpuse într-o formă uşor digerabilă şi pe înţelesul tuturor.
În ceea ce priveşte partea a doua, din punctul meu de vedere, a debutat „cu stângul”. Entuziasmul, de invidiat, a celei care a moderat discuţia a devenit puţin agresiv. De la împărţirea foilor de hârtie şi a pixurilor în sală şi până la a certa insistent pe unii sau alţii cum că nu ar trebui să vorbească şi ar trebui sa fie atenţi la ce se spune, începutul dezbaterii a fost puţin tensionat. Sunt convinsă că din dorinţa de a transmite şi insufla bucurie şi poftă de viaţă (cum se cade unui reprezentant al unei astfel de asociaţii), din prea mult entuziasm şi zel în organizare au apărut astfel de erori, şi nici într-un caz din rea-voinţă şi autosuficienţă.
Recunosc că nu am rămas până la sfârşit ca să pot fi în măsură să construiesc o imagine fidelă a ceea ce a urmat. Pot doar