Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul persoanelor intoxicate cu ciuperci este în creştere

Publicat in Covasna Media, luni 17 iunie 2013 ·

Un număr de 17 persoane din judeţul Covasna care au consumat ciuperci s-au prezentat în ultima săptămână la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe acuzând simptome de intoxicaţie, dintre care nouă au fost internate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului, Pataki Annamária, cinci dintre cele nouă persoane, care se aflau în stare mai gravă, au fost internate la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, iar celelalte la secţia de Boli infecţioase. Pataki consideră că numărul intoxicaţiilor este alarmant şi a făcut un apel către cetăţeni să fie precauţi în ce priveşte ciupercile din flora spontană, care s-au înmulţit foarte mult în ultima perioadă pe fondul ploilor alternate cu vreme călduroasă.

Preşedintele Asociaţiei micologice „László Kálmán” din Sfântu Gheorghe, Zsigmond Gyöző, este nemulţumit că, deşi Parlamentul României a adoptat Legea ciupercilor în urmă cu aproape şase ani, nici până acum nu au apărut normele de aplicare, prin urmare controlul şi vânzarea ciupercilor din flora spontană nu sunt reglementate clar. Conform legii, în fiecare piaţă ar trebui să existe un expert în ciuperci care să verifice marfa scoasă la vânzare, dar pentru că legea nu se aplică ciupercile sunt vândute în continuare fără un certificat de atestare a controlului calităţii, cu toate riscurile ce decurg din acest fapt.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, asociaţia micologică a deschis un punct de lucru în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe unde orice persoană poate cere verificarea ciupercilor pe care le-a cules ori le-a cumpărat. Serviciul se acordă gratuit, între orele 12 şi 16, cu excepţia zilelor de luni şi sâmbătă.

Comentarii.

Un număr de 17 persoane din judeţul Covasna care au consumat ciuperci s-au prezentat în ultima săptămână la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe acuzând simptome de intoxicaţie, dintre care nouă

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 55 minute
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°