Zilele trecute, în timp ce aranjam prin vaze, carafe şi chiar găleţi muntele de flori primite de ziua mea, m-am trezit meditând la frumosul gest al oferirii lor. Mi-au venit în minte garoafele pe care Radu, curtezanul meu din liceu, mi le înghesuia, în fiecare dimineaţă, în cutia de scrisori, apoi primul trandafir pe care Victoraş l-a cumpărat pentru Ana şi, "în oglindă", primul trandafir cu care adolescenta mea fiică a venit de la prima ei întâlnire cu Mihai. Am rememorat buchetele cele mai speciale pe care le-am primit de-a lungul şi de-a latul anilor (recunosc, topul este dominat de timişoreanul meu drag care le-a uluit pe lucrătoarele de la Registratura TVR, care tot semnează "de primire"!). Am citit că există un adevărat limbaj al florilor, că poţi transmite foarte multe prin felul de floare pe care îl alegi spre a-l dărui. Sincer, nu am încercat prea des să descifrez mesajele care au stat îndărătul buchetelor primite, ci m-am bucurat, pur şi simplu, de ele. Mai cu seamă atunci când ştiam că veneau din suflet, şi nu din complezenţă sau din dorinţa de a repara greşeli care m-au făcut să plâng...
Ţin minte că, nu de mult, îmi stabilisem o întâlnire cu un colaborator fix lângă o florăreasă din cartier. Cel pe care-l aşteptam a întârziat ceva vreme, aşa că am avut ocazia să asist la câteva acţiuni de vânzare-cumpărare, amuzându-mă de felul în care lumea alege florile pe care le va dărui. Un tânăr s-a târguit nesfârşit pentru un biet trandafir. E clar, e pentru o fată, dar n-o iubeşte prea mult! Un cuplu s-a certat preţ de câteva minute, alegând cel mai odios, dar ieftin buchet pentru cineva, probabil, mult prea puţin important. Un domn la patru ace a scos un şomoiog de bani, alegând, la întâmplare, un buchet după criteriul "cel mai impunător". Cu siguranţă, este în etapa de "noi cuceriri". Sau, poate, merge la o doctoriţă. Sau la şedinţa cu p
