Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost ştrand, actuală groapă de gunoi, la Mediaş

Publicat in Tribuna, marți 18 iunie 2013 ·

de Vasile ANTIPA

vasileantipa@tribuna.ro

17 iunie 2013 23:02

1 vizualizare

A-A+

Să plângi, nu alta, când vezi ce au ajuns unele locuri extrem de frecventate în trecut de medieşeni. Este cazul fostului ştrand din cartierul Vasia din municipiul de pe Târnava Mare. Dacă acum 15-20 de ani, un cochet ştrand de cartier putea fi folosit de copii şi adulţi, acum totul a ajuns o groapă de gunoi. Şi nu exagerăm deloc, pentru că în fostul bazin şi-au făcut loc toate deşeurile posibile, cauciucuri uzate sau moloz, toate „păzite” de un falnic copac crescut lângă ştrand. Locuitorii din zonă îşi amintesc cu nostalgie de anii în care locul era plin-ochi de medieşeni. „Copiii mei au învăţat să înoate în acest ştrand. Pe vremuri mergeam cu toţii la baie la acest ştrand. Ca orice lucru din ţara asta, totul trebuie distrus. E mare păcat că se întâmplă aşa ceva, aici era un ştrand chiar frumos pentru cartierul nostru”, ne-a spus un bărbat de aproximativ 55-60 de ani.

Caută proprietarul

Contactaţi de jurnalişti, reprezentanţii Primăriei Mediaş susţin că vor face toate demersurile pentru identificarea proprietarului. „În urma sesizărilor primite în ceea ce priveşte fostul ştrand din cartierul Vasia, Poliţia Locală Mediaş va trece la identificarea proprietarului, iar acesta va fi somat pentru a lua măsurile necesare remedierii întregii situaţii. De asemenea, situaţia va fi adusă şi la cunoştinţa Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu”, spune Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.. de Vasile ANTIPA

vasileantipa@tribuna.ro

17 iunie 2013 23:02

1 vizualizare

A-A+

Să plângi, nu alta, când vezi ce au ajuns unele locuri extrem de frecventate în trecut de medieşeni. Este cazul fostului ştrand din cartierul Vasia din municipiul de pe Târnava Mare. Dacă acum 15-20 de ani, un cochet ştrand de cartier putea fi folosit de

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 10 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 13 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 6 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 12 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 10 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°