Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au cucerit Impresionismul francez

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 17 iunie 2013 ·

În perioada 8-10 iunie a.c, o delegaţie a oraşului Vişeu de Sus, condusă de primarul Vasile COMAN, a participat, în cadrul proiectului de cooperare descentralizată Vişeu de Sus-Croissy sur Seine, la o serie întreagă de manifestări în oraşul de pe malul Senei.

Proiectul a luat fiinţă la iniţiativa şi cu sprijinul deosebit al unul vişeuan de excepţie, cetăţean de onoare al oraşului, care de mai bine de 20 de ani trăieşte în capitala Franţei, dar a fost şi este mereu un adevărat ambasador al Maramureşului: campionul mondial la canotaj, Vasile TOMOIAGĂ.

Prima fază a proiectului, „Să învăţăm să ne cunoaştem”, care s-a concretizat în acest sfârşit de săptămână, a însemnat nouă luni de muncă a Centrului Cultural-Social Vişeu de Sus, prin directorul său, d-ra Anuţa POP, a Asociaţiei „Croissy sans Frontières” (prin d-na Natacha DERVEAUX) şi a Ligii Studenţilor Români din Străinătate, filiala Franţa (preşedinte Alexandru URDAŞ).

Scopul este acela de a promova valorile zonei Vişeului şi, în acelaşi timp, de a creşte vizibilitatea şi accesibilitatea culturii româneşti, în general şi maramureşene, în special, pe pieţele culturale internaţionale, prin promovarea Vişeului, ca exponent al Maramureşului Istoric.

Sâmbătă, 8 iunie, a avut loc inaugurarea oficială a castelului Chanorier, care şi-a redeschis porţile după o lungă perioadă de renovare. Delegaţia Vişeului de Sus, alături de înalte oficialităţi ale statului francez, a fost invitată la eveniment. De asemenea, din partea statului român a fost prezentă doamna ministru secretar de stat Carmen TOCALĂ (Ministerul Tineretului şi Sportului), care a onorat invitaţia lansată de Vasile TOMOIAGĂ, dar şi reprezentanţi ai Ambasadei României la Paris şi ai Institutului Cultural Român.

Reprezentanţi de seamă ai românilor din Franţa au venit să-i susţină pe vişeuani, în urma promovării pe care Alex

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 4 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 3 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

SuperLiga: „E o umilinţă”. Mirel Rădoi a plecat de la interviu, cu lacrimi în ochi

HotNews acum 28 minute
Mirel Rădoi, antrenorul CS Universitatea Craiova, a părăsit interviul tv de după meciul cu Rapid cu lacrimi în ochi, pentru înfrângerea suferită de echipa sa, scor 1-2, relatează News.ro. „Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, cu atât mai mult să descri

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 6 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 2 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 4 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/26°
mar.

16°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/27°
dum.

13°/29°
lun.

12°/18°
mar.

10°/14°
Constanta
acum

sâm.

7°/19°
dum.

12°/17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

12°/21°
mar.

11°/17°
Timisoara
acum

11°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/20°
mar.

12°/18°