Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Husul, frate cu Cimislia!

Publicat in Vremea Noua, luni 17 iunie 2013 ·

ÎMPREUNÃ La un an de la primele discutii despre stabilirea unei legãturi de colaborare între Husi si Cimislia, iatã cã, la finele sãptãmânii trecute, la Vaslui, în cadrul unei actiuni organizate de CCIA, s-a pecetluit înfrãtirea dintre orãselul moldovenesc si municipiul Husi. Cel putin moldovenii si-au pus multe sperante în aceastã legãturã, pentru atragerea de fonduri europene. În plus, ei s-au arãtat încântati si de Colegiul “Cuza Vodã” cu care neapãrat vor un parteneriat special.

Desi unii consilieri locali s-au cam supãrat cã ceremonia înfrãtirii nu s-a fãcut la Husi, iar, la evenimentul de la Vaslui, CL-ul, spun ei, nu ar fi avut reprezentanti, importantã rãmâne semnarea protocolului! Cel putin moldovenii si-au dorit foarte mult oficializarea acestei colaborãri. Primarul Ioan Ciupilan a subscris la initiativa celor de la Cimislia, precizând: “În primul rând, este important sã ne consolidãm o colaborare transfrontalierã. Asa, vom putea avea acces la fonduri europene, prin intermediul unor proiecte bine fãcute, care sã contribuie la dezvoltarea zonelor noastre, în domeniul economic, social si nu numai. Se concretizeazã astfel un parteneriat strategic, care sper foarte mult sã ajute comunitãtile noastre”, a spus primarul Ioan Ciupilan. Primarul de la Cimislia, Gheorghe Rãileanu, în urma vizitei fãcute pe 23 mai, anul acesta, la Husi, pentru a înmâna primarului Ciupilan Acordul de Înfrãtire, aprobat de alesii orasului, a precizat si el: “Am convingerea fermã cã Acordul de înfrãtire între orasele Cimislia si Husi va obtine putere legitimã si va începe sã functioneze chiar din aceastã varã. Aceasta e cu atât mai important pentru ambele pãrti, a spus primarul de Cimislia, cu cât, dupã cum sunt informat, în curând va fi lansat un program special de atragere a fondurilor europene în baza colaborãrii transfrontaliere, prevãzut numai pentru localitãtile din

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 59 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 52 minute
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 2 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 5 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°