Parchetul General s-a sesizat din oficiu, luni, şi face cercetări pentru ultraj în cazul ameninţărilor primite de judecătorul Ionuţ Matei, preşedintele completului de la Curtea Supremă. Magistratul este cel care a decis condamnarea părintelui MISA, Gregorian Bivolaru.
Dosarul a fost înregistrat pe 17 iunie pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), ca urmare a unei sesizări din oficiu.
„Din primele date a rezultat că în ziua de 13.06.2013 judecătorul Ionuţ Matei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a primit o scrisoare de ameninţare în legătură cu o cauză aflată în curs de judecată la completul al cărui preşedinte era”, se arată într-un comunicat emis de Parchet.
Magistratul Ionuţ Matei, preşedintele completului de la Înalta Curtea, care a judecat dosarul lui Gregorian Bivolaru, ar fi primit o scrisoare de ameninţare în care i se indica să dea „o soluţie blândă” în cauză, altfel „cei indignaţi”, semnatarii documentului, se vor implica în eliminarea lui din justiţie.
Oficialii Curţii Supreme au pus, vineri, la dispoziţia presei textul scrisorii de ameninţare care a fost primită joi de judecătorul Ionuţ Matei, în cutia poştală de la domiciliu.
Documentul este semnat cu sintagma „noi cei indignaţi”, iar prin acesta i se solicita magistratului să ia o decizie favorabilă lui Gregorian Bivolaru, în dosarul în care a fost judecat, în fază finală, de către un complet de trei judecători de la Instanţa Supremă, al cărui preşedinte a fost Ionuţ Matei.
Judecătorul Ionuţ Matei a declarat, vineri, că scrisoarea de ameninţare primită pe adresa de domiciliu nu îl intimidează, că va judeca până la final dosarul lui Gregorian Bivolaru şi că va depune o plângere pentru şantaj, care speră să fie soluţionată în termeni rezo