Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE – Turcia: avancronica unui eşec (II)

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 17 iunie 2013 ·

Ar fi regretabil dacă evoluţiile politice din Turcia ar arunca dubii asupra îndeplinirii criteriilor politice de la Copenhaga.

Evenimentele de săptămâna trecută au confirmat, din păcate, faptul că Turcia se află departe de traiectoria normalităţii democratice. Textul de faţă, încheiat în după-amiaza zilei de duminică, nu poate anticipa evenimentele din cursul serii şi al nopţii, însă există semne că demonstraţiile vor continua, întrucât ameninţările guvernului, în loc să provoace efectul de descurajare scontat, par a fi intensificat mobilizarea opoziţiei.

Discuţiile cu diverşi reprezentanţi ai Pieţei Taksim nu au fost total inutile, însă premierul Recep Tayyip Erdogan şi subordonaţii săi nu par a înţelege că, în situaţii de criză, tonul discursului este aproape la fel de important ca mesajul transmis. Dacă în dialogul cu delegaţii protestatarilor vrei să pari conciliant, iar în mass media sau în faţa propriilor suporteri foloseşti un limbaj încărcat de violenţă, ai puţine şanse de a fi crezut.

În plus, concesiile oferite în chestiunea dezvoltării Parcului Gezi nu aveau cum să tempereze mişcarea de protest. Merită reamintit faptul că primele demonstraţii au avut loc după ce guvernul sugerase că nu va ţine cont de decizia instanţei, care trebuie să se pronunţe asupra legalităţii proiectului. Guvernul promite acum că va respecta verdictul şi, mai mult, chiar în ipoteza că va căpăta mână liberă, va consulta populaţia Istanbulului în privinţa controversatului plan de dezvoltare. Dacă acest anunţ era făcut în urmă cu două săptămâni, ar mai fi existat şanse (e drept, mici) ca el să detensioneze situaţia. Acum, este mult prea târziu, pentru că guvernul şi formaţiunea aflată la putere – Partidul Justiţiei şi Dezvoltării – se confruntă cu o contestare mult mai amplă.

Situaţia politică a suscitat îngrijorare în Uniunea Europeană, iar reacţiile de la B

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 37 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 51 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 57 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 39 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°