Zilele trecute s-a ales un nou presedinte in Iran, poate punctul cel mai fierbine al lumii, la aceasta data.

Le Figaro il caracterizeaza pe acest Hassan Rohani, de 64 de ani, ca fiind un religios moderat si partizanul politicii de destindere spre Occident, chiar daca s-a format in spiritul revolutiei islamice.

Toate puterile intr-o mana

Este greu de spus cam ce prevesteste asta, intrucat intr-adevar noul presedinte s-a pronuntat nu o data pentru rezolvarea conflictelor pe cai diplomatice. Nu-i este straina cultura occidentala, cunoaste lumea, vorbeste mai multe limbi, se pare ca este un om mai cultivat si mai putin brutal decat predecesorul sau.

Pe de alta parte, daca tinem seama de organizarea statului islamic Iran, este usor sa observam ca puterea presedintelui este limitata, ca sa nu spun chiar simbolica. Mahmud Ahmadinejad se dadea mare, dar nu vorbea de fapt niciodata in nume propriu. El era omul de paie al unei ierarhii fundamentaliste, care ii tinea spatele, ca sa para o mana de fier.

Se pune intrebarea fireasca: va putea noul presedinte sa-si impuna propriile opinii de deschidere spre restul lumii? Structura statului islamic Iran arata ca raspunsul este mai complicat decat ar parea la prima vedere.

Mai intai, presedintele nu sta in fruntea statului. El este manuit cu abilitate din umbra. In frunte sta ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, persoana aproape sacra si aleasa pe viata. El concentreaza singur in mainile sale toate puterile statului: legislativa, executiva si judecatoreasca. Acelasi Khameney stabileste politica generala si este comandant suprem al Armatei. Mai mult, nu se poate.

Butoiul cu pulbere

In dreapta lui, sta Adunarea Expertilor, formata din 86 de clerici alesi din 8 in 8 ani si Consiliul Inteleptilor. Desi presedintele s-a schimbat, cei care st