Ieri dimineaţă, în jurul orei 8, garda de intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Deva s-a deplasat cu 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi cu o ambulanţă SMURD la un incendiu, sesizat prin 112, la o casă situată pe strada Gheorghe Doja din localitate.
A fost nevoie de 20 de pompieri şi paramedici pentru a interveni. Focul se manifesta la nivelul întregului acoperiş, cu o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi, unei anexe şi la aproximativ 10 metri pătraţi din acoperişul, pe structură din lemn, a casei construită în prelungirea anexei.
Pentru a stinge incendiul în timp record, astfel ca el să nu se extindă la vecini, a fost nevoie de foarte multă muncă şi de o coordonare de nota 10.
În acelaşi timp, echipajul de paramedici a acordat primul-ajutor proprietarilor, amândoi bătrâni şi foarte speriaţi.
„Pompierii au acţionat cu 3 linii de furtun, depunând eforturi deosebite pentru stoparea propagării incendiului la întregul acoperiş al casei şi al unui alt imobil situat la doar câteva zeci de centimetri de anexa cuprinsă de flăcări. Concomitent cu operaţiunile de stingere a incendiului, echipajul de prim-ajutor a acordat asistenţă medicală la două persoane, unei femei de 79 de ani şi unui bărbat de 80 de ani, care au suferit atacuri de panică. Cei doi se aflau în casă în momentul izbucnirii incendiului, fiind evacuaţi din locuinţă de o rudă. Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră, în alte două ore acţionându-se pentru îndepărtarea oricăror surse şi mijloace de reiniţiere a incendiului”, a informat Anemona Dora, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.
La prima vedere, incendiul a fost generat de utilizarea focului deschis în spaţii deschise. Este posibil ca locatarii să fi dat foc vegetaţiei uscate din curte. Primele care au ars au fost plantele furajere depozitate într-un şopron, care avea acoperişul comun cu an