Dinamovist get-beget, crescut și lansat în Ștefan cel Mare, unde a prins 61 de meciuri în Divizia A, Ștefan Radu n-a fost nici-odată agreat, evident, de suporterii Stelei, orgo-lioși și majoritari. În condițiile în care, îm-pru-mutat de Lazio Roma în ianuarie 2008 pentru 1,5 milioane de euro și cumpărat definitiv 5 luni mai tîrziu cu 3,5, Radu a fentat uneori chemările la lotul reprezentativ, a pierdut și mai mult simpatia opiniei publice. De-geaba s-a justificat el că n-a putut onora toate con-vocările, lumea l-a trecut pe lista moftu-roșilor, chiar a ciudaților.

Ba l-a și scos de la inimă pe apărătorul de 26 de ani atunci cînd, după întîlnirile cu Ungaria și cu Olanda din martie 2013, acesta a anunțat că se retrage irevocabil de la “națională”! Indiferența fanilor s-a transformat în aversiune, pînă și Mircea Sandu, de regulă ponderat, sărind cu gura: “Nu vrea să mai vină? La revedere!”.

Odată produsă ruptura sentimentală, din ce în ce mai numeroși fani s-au pornit contra lui Ștefan Radu, expediindu-l la “și alții”. L-au numit “trădător”, “caracter zero”, “fotbalist umflat și duplicitar”, “jucător de duzină” etc. etc., pentru a cădea de acord, mărturie stă blog-ul Gazetei, că Pițurcă nici n-avea nevoie de unul ca el! Pagubă-n ciuperci, nu?

Radu a încercat iar să explice, să se scuze. Că n-a mimat accidentările, probă că ulterior anunțului privind retragerea a absentat în partidele de Serie A cu Roma, Parma și Sampdoria, suferind și o fractu–ră de sept nazal. Că “n-am avut niciodată evoluții foar-te apreciate la echipa națională” (n.a. 14 selec-ții). Că “m-am simțit stingher printre tricolori” ș.a.m.d. Zadarnic însă, el a vorbit, el a auzit. Puțini l-au ascul–tat, iar și mai puțini l-au înțeles. Aceștia au respins argumentul că îi pica rău celui de al treilea căpitan al lui Lazio, proaspăta cîștigătoare a Cupei Italiei, să ajungă la Mogoșoaia ș